Microsoft și-a raportat câștigurile din al treilea trimestru fiscal, depășind așteptările Wall Street, în pofida unei încetiniri continue a veniturilor companiei din cloud.
Vreme de șapte ani, Microsoft a vândut software unor companii rusești aflate pe lista neagră, motiv pentru care gigantul american primește o amendă modestă.
Rușii au fost cei mai mari cumpărători nerezidenți de proprietăți imobiliare în Dubai anul trecut, când emiratul arab a devenit un refugiu sigur pentru investitorii din Rusia, pe fondul incertitudinilor geopolitice și economice din alte regiuni.
Kia Motor se alătură grupului de companii din industria auto care părăsesc Rusia. După ce și-a suspendat activitatea la începutul războiului din Ucraina, acum reprezentanții companiei susțin că închiderea definitivă a afacerilor din Rusia este iminentă.
Guvernul federal german a aprobat vânzarea către Ucraina a 18 obuziere autopropulsate RCH-155, pe care Kievul le-a cerut în urmă cu două luni, relatează Ukrainska Pravda.
Acțiunile chinezești și-au adâncit declinul marți, în condițiile în care îngrijorările referitoare la legăturile țării cu Rusia și presiunea persistentă a reglementărilor au împins acțiunile într-o spirală descendentă. Bursele europene au deschis în scădere, iar prețurile petrolului își continuă retragerea de la maximele atinse după invadarea Ucrainei.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M, al doilea mare retailer de modă din lume, suspendă temporar vânzările în Rusia, pe fondul războiului declanșat de stat împotriva Ucrainei.
Ford a devenit în 2016 primul producător auto străin important din Rusia care a revenit la creșterea vânzărilor, după trei ani dificili, pe o piață în scădere cu 11%, relatează Reuters.